La fel, în fiecare eră, Creatorul mă aduce la fiinţă pe mine şi pe alţi câţiva înţelepţi, pentru iluminarea spirituală a tuturor. Şi, pentru a asigura desfăşurarea cuvenită a sarcinilor străvechi de către toţi, Brahma crează şi regi care conduc drept şi înţelept peste anumite părţi ale pământului. Aceşti regi, însă, sunt corupţi curând de însetarea de putere şi plăceri; conflictul de interese duce la războaie între ei, fapt care, în schimb, dă naştere la remuşcări. Pentru a le înlătura ignoranţa, înţelepţii obişnuiau să le împărtăşească înţelepciunea spirituală. În vremurile de demult, o, Rama, regii obişnuiau să primească această înţelepciune şi să o preţuiască; astfel, era cunoscută drept Raja Vidya (Ştiinţa împărătească).

Cea mai înaltă formă de despătimire (apatie) născută din discriminare pură a apărut în inima ta, o, Rama, şi este superioară despătimirii născute dintr-o cauză suplimentară sau dintr-un dezgust total. O astfel de despătimire se datorează, cu siguranţă, harului lui Dumnezeu. Acest har întâlneşte maturitatea discriminării la momentul exact în care este generată în inimă despătimirea.

Câtă vreme cea mai înaltă înţelepciune nu se iveşte în inimă, persoana se învârteşte în această roată a naşterii şi morţii. Te rog, ascultă expunerea mea a acestei înţelepciuni cu o minte concentrată.

Această înţelepciune distruge pădurea ignoranţei. Umblând prin această pădure, omul trece prin confuzie şi suferinţă interminabilă. Oamenii trebuie, prin urmare, să se apropie de un învăţător iluminat şi, punând întrebarea potrivită cu atitudinea potrivită, să reuşească să obţină învăţătura. Apoi, ea devine parte integrantă a fiinţei omului. Nebunul pune întrebări nerelevante în mod necuviincios; iar nebunul şi mai mare este cel ce nesocoteşte înţelepciunea înţeleptului. Cu siguranţă nu este înţelept cel ce răspunde întrebărilor nerelevante ale unui interpelator nechibzuit.

O, Rama, tu eşti, într-adevăr, cel mai bun dintre toţi căutători, căci ai reflectat cum se cuvine asupra adevărului şi eşti inspirat de cea mai bună formă de despătimire. Sunt sigur că ceea ce îţi voi spune îşi va găsi un loc neclintit în inima ta. Cu adevărat, omul trebuie să facă tot posibilul să întroneze înţelepciunea în inima sa, căci mintea este agitată ca o maimuţă. Iar apoi trebuie evitată compania oamenilor lipsiţi de înţelepciune.

Rama, sunt patru paznici la poarta Libertăţii (mokşa). Aceştia sunt înfrânarea (auto-controlul), natura investigativă, mulţumirea şi buna însoţire. Căutătorul înţelept ar trebui să cultive cu sârguinţă prietenia acestora, sau măcar a unuia dintre ei.

Tradus din limba engleză, din

“The Supreme Yoga. A new translation of the Yoga Vasishtha”, Swami Venkatesananda

Ordinea cosmică, pe care oamenii o numesc destin, daivam sau niyati şi care se asigură că fiecare efort este binecuvântat cu un rod potrivit, se bazează pe atotştiinţa omnipotentă şi omniprezentă (cunoscută ca Brahman). Astfel, prin strădanie proprie, înfrânează-ţi simţurile şi mintea; cu o minte concentrată într-un singur punct, ascultă ceea ce îţi voi spune.

Această povestire tratează despre eliberare; ascultând-o împreună cu alţi căutători care sunt adunaţi aici, vei realiza acea Fiinţă Supremă pentru care nu există suferinţă sau distrugere. O, Rama, atotştiinţa omniprezentă sau Fiinţa cosmică străluceşte etern în toate fiinţele. Când apare o vibraţie în acea fiinţă cosmică, se naşte Domnul Vişnu (Mântuitorul / cel care conservă, menţine în ordine), precum apare valul atunci când suprafaţa oceanului este agitată. Din acel Vişnu, s-a născut Brahma, Creatorul. Brahma a început să creeze nenumăratele mulţimi de fiinţe conştiente şi inconştiente din univers. Şi universul era aşa cum a fost înainte de disoluţie.

Creatorul a văzut că toate fiinţele din univers erau supuse bolii, morţii, durerii şi suferinţei. Mila s-a ivit în inima Sa şi atunci a creat o cale prin care fiinţele vii se pot salva de toate acestea. Prin urmare, a instituit virtuţile (precum austeritatea, milostenia, adevărul şi purtarea cuviincioasă) şi centrele de pelerinaj. Dar acestea nu erau potrivite, ci puteau aduce asupra oamenilor doar o alinare temporară a suferinţei, şi nu eliberarea finală.

Astfel, gândindu-Se, Creatorul m-a născut pe mine. Apoi m-a tras spre El şi a întins plasa ignoranţei peste inima mea. Imediat, mi-am pierdut identitatea şi natura proprie. Eram nefericit. L-am implorat pe Brahma, Creatorul, propriul meu Tată, să-mi arate calea către eliberarea din această suferinţă. Adâncit în suferinţă, eram neputincios şi lipsit de voinţa de a mai face ceva, rămânând letargic şi inactiv.

Ca răspuns la rugăciunea mea, Tatăl meu mi-a revelat adevărata cunoaştere, care a distrus imediat vălul ignoranţei pe care El însuşi îl întinsese asupra mea. Creatorul mi-a spus apoi: “Fiul meu, ţi-am ascuns cunoaşterea şi apoi ţi-am revelat-o, pentru ca tu să-i poţi vedea slava; pentru că numai astfel vei putea înţelege chinurile fiinţelor ignorante şi le vei putea ajuta“.

O, Rama, având această cunoaştere, sunt aici şi voi continua să fiu aici până la sfârşitul creaţiei.

Tradus din limba engleză, din

“The Supreme Yoga. A new translation of the Yoga Vasishtha”, Swami Venkatesananda

Doamne, într-adevăr, tu eşti cunoscătorul adevărului! Te rog, spune-mi ce este ceea ce oamenii numesc destin (daivam).

VASISHTHA a răspuns:

“Coacerea” efortului propriu, prin care cineva experimentează rezultatele bune sau rele ale unei acţiuni trecute, este numită destin de către oameni. Oamenii caracterizează, de asemenea, ca fiind destin, natura bună sau rea a acestor rezultate. Când vezi că “această plantă creşte din această sămânţă”, acest fapt este privit ca un act al destinului. Dar, după părerea mea, destinul nu este altceva decât culminarea propriilor acţiuni.

În mintea omului sunt numeroase tendinţe latente, iar aceste tendinţe dau naştere la diverse acţiuni – fizice, verbale şi mentale. Desigur, acţiunile cuiva sunt în strict acord cu aceste tendinţe, nu poate fi altfel. Astfel este cursul acţiunii: acţiunea nu este diferită de cea mai puternică tendinţă latentă, iar aceste tendinţe nu sunt diferite de minte. Omul nu poate determina cu siguranţă dacă acele categorii ca mintea, tendinţele latente, acţiunea sau destinul sunt reale sau nu: de aceea, oamenii înţelepţi s-au referit la acestea simbolic.

RAMA a întrebat iarăşi:

Sfinte, dacă tendinţele latente aduse din naşterile trecute mă constrâng să acţionez în prezent, unde mai este libertatea de a acţiona?

VASISHTHA a spus:

Rama, tendinţele aduse din întrupările trecute sunt de două feluri – pure şi impure. Cele pure te conduc către eliberare, iar cele impure atrag după sine necazul. Tu eşti, cu adevărat, conştiinţa însăşi, nu materie fizică inertă. Nu eşti constrâns să acţionezi de nimeni altul decât de tine însuţi. Astfel, eşti liber să întăreşti tendinţele latente pure în locul celor impure. Cele impure trebuie părăsite treptat şi mintea trebuie întoarsă de la ele puţin câte puţin, ca nu cumva să existe vreo reacţie violentă. Prin încurajarea repetiţiei tendinţelor bune, întăreşte-le! Cele impure se vor slăbi prin nefolosire. Vei deveni, curând, absorbit în expresia tendinţelor bune, în fapte bune. Când, astfel, ai învins forţa tendinţelor rele, va trebui să le părăseşti până şi pe cele bune. Vei experimenta atunci adevărul suprem, cu înţelegerea născută din tendinţele pozitive.

Tradus din limba engleză, din

“The Supreme Yoga. A new translation of the Yoga Vasishtha”, Swami Venkatesananda

Cu trupul sănătos şi mintea liberă de frământări, omul trebuie să urmărească cunoaşterea de sine, pentru a nu se mai naşte din nou aici. Acest efort are o cauză intreită şi, de asemenea, un rezultat întreit – o trezire lăuntrică a conştiinţei, o hotărâre a minţii şi acţiunea fizică.

Efortul este bazat pe acestea trei – cunoaşterea Scripturilor, instrucţiunile învăţătorului şi efortul propriu. Destinul nu are loc aici. Astfel, cel ce doreşte mântuirea trebuie să întoarcă mintea impură la strădanii pure – aceasta este chiar esenţa tuturor scripturilor.

Cei sfinţi subliniază: calcă stăruitor pe calea ce conduce către binele etern. Căutătorul înţelept ştie: rodul strădaniilor mele va fi proporţional cu intensitatea efortului meu, şi nici destinul, nici vreun zeu nu îl pot predestina altfel. Cu adevărat, doar acest efort propriu este responsabil pentru tot ceea ce primeşte omul aici; când un om este adâncit în suferinţă, pentru a-l consola, alţi oameni îi spun că destinul e de vină. Acest fapt este evident: cineva călătoreşte afară sau altul îşi potoleşte foamea prin efectuarea călătoriei şi prin hrană – nu datorită destinului. Nimeni nu a văzut acest destin, dar oricine a experimentat cum o acţiune duce la un anumit rezultat. Astfel, încă din copilărie, omul trebuie să se străduiască să obţină adevăratul bine printr-un studiu serios şi inteligent al Scripturilor, prin asocierea cu cei sfinţi şi prin strădanie dreaptă.

Destinul sau voinţa divină este doar o convenţie care a ajuns să fie privită ca adevăr prin faptul că a fost declarat în mod repetat ca fiind adevărat. Dacă acest destin este cu adevărat sorocitorul lumii, ce rost mai are orice acţiune (ca spălarea, vorbirea sau dăruirea) şi pe cine să  mai înveţe cineva? Nu. În lumea aceasta, totul, mai puţin un trup mort, este activ şi o astfel de activitate produce un rezultat potrivit. Nimeni nu a realizat vreodată existenţa unui destin sau a unei voinţe divine. Oamenii folosesc expresii ca “Sunt constrâns de destin sau de voinţa divină să fac asta” pentru auto-satisfacţie, dar acest lucru nu este adevărat. De exemplu, dacă un astrolog prezice că un tânăr va deveni un mare învăţat, oare devine acel tânăr un mare învăţat fără să studieze? Nu. Atunci, de ce credem în voinţa divină? Rama, acest înţelept, Vişvamitra, a devenit un Brahma-Rşi (vizionar/sfânt) prin strădanie; cu toţii am atins cunoaşterea de sine doar prin strădanie. Astfel, renunţă la fatalism şi consacră-te strădaniei!

Tradus din limba engleză, din

“The Supreme Yoga. A new translation of the Yoga Vasishtha”, Swami Venkatesananda

După cum este efortul, la fel este şi rodul, o, Rama: acesta este înţelesul strădaniei, care se mai numeşte şi destin (sau voinţă divină). Când sunt loviţi de nenorociri, oamenii plâng, “Vai, ce tragedie” sau “Vai, ce destin”, ambele însemnând acelaşi lucru. Ceea ce este numit destin sau voinţă divină nu este altceva decât fapta sau strădania trecutului. Prezentul este infinit mai puternic decât trecutul. Cei ce se mulţumesc cu rodul efortului trecut (pe care îl privesc ca pe voinţa divină) sunt, cu adevărat, neghiobi şi nu se străduiesc în prezent.

Dacă vezi că strădania ta este, uneori, înfrântă de destin, trebuie să înţelegi că efortul tău prezent este slab. Un om slab şi cu mintea întunecată vede mâna destinului atunci când este confruntat cu un adversar puternic şi îi cedează.

Uneori se întâmplă ca, fără efort, cineva să dobândească un mare câştig: de exemplu, elefantul alege (conform unui obicei antic) un cerşetor ca şi conducător al unui ţinut al cărui rege a murit subit, fără să lase moştenitori; aceasta nu este, cu siguranţă, o întâmplare, nici vreun act divin, ci rodul strădaniei cerşetorului într-o naştere trecută.

Uneori se întâmplă ca eforturile fermierului să fie zădărnicite de o furtună cu grindină: desigur, puterea furtunii a fost mai mare decât efortul fermierului, iar acesta ar trebui să se străduiască şi mai mult acum. Nu ar trebui să plângă pierderea inevitabilă pe care a suferit-o. Dacă o astfel de durere este justificată, de ce nu ar suspina zilnic din cauza caracterului inevitabil al morţii? Înţeleptul trebuie să ştie, desigur, ce poate fi obţinut prin strădanie personală şi ce nu. Este, însă, o dovadă de ignoranţă să atribui toate acestea unui agent extern şi să spui că “Dumnezeu mă trimite în rai sau în iad” sau că “un agent extern mă face să fac asta şi asta”. O astfel de persoană ignorantă ar trebui să fie evitată.

Omul trebuie să se elibereze de simpatii şi antipatii, să se angajeze în strădanie dreaptă şi să atingă adevărul suprem, cunoscând că strădania este un alt nume pentru voinţa divină. De fatalişti nu putem decât să râdem. Doar acela este efortul personal, ce se naşte din înţelegere corectă, ce se manifestă în inima omului care a fost expus învăţăturilor Scripturii şi purtării sfinţilor.

Tradus din limba engleză, din

“The Supreme Yoga. A new translation of the Yoga Vasishtha”, Swami Venkatesananda